Va salut dragii mei. Azi va poftesc la sarmale, nu orice sarmale, ci sarmale de post...cu soia si ciuperci...ca doar suntem in Postul Pastelui. Sunt bune-bune, se pot servi la fel de bine si cu putina smantana, si mai bune (mai ales ca la noi ... nu toata lumea posteste.)
Va spun in cele ce urmeaza reteta mea de sarmale de post. Avem nevoie de:
- 3 cepe de marime medie curatate, spalate si tocate cubulete fine
- ardei rosu/galben (eu am pus 1/2 de ardeu rosu)
- 1 morcov curatat/spalat si dat pe razatoare
- 100 gr. orez spalat (eu folosesc intotdeauna prefiert, ptr ca imi place)
- 150 ml ulei de floarea-soarelui
- 100 - 150 gr. soia granule (fiarta in apa cu sare)
- 350 gr. ciuperci curatate/spalate /taiate cubulete/ calite in 2-3 linguri de ulei separat
- 300 - 400 ml suc de rosii sau bulion de casa (dupa gustul fiecaruia, mai dulce sau mai acru)
- condimente: sare si piper, vegeta, boia, patrunjel verde si marar
si binenteles foi de varza dulce sau murata sau foi de vita de vie
Cum se fac: Punem soia la fiert in apa cu sare conform instructiunilor de pe punga. Apoi o punem la stors.
Curatam si spalam legumele: ceapa, ardei, le taiem cubulete, apoi le punem la calit in ulei.
Morcovul in dam pe razatoare, apoi il adaugam la compozitie.
Adaugam si putina boia pentru o culoare mai intensa, apoi orezul spalat si soia.
Ciupercile curatate si spalate se calesc usor in 2-3 linguri de ulei, condimentate cu putina sare apoi se adauga si ele in compozitie.
Condimentam cu sare, piper, vegeta, marar si patrunjel verde (eu pun in fiecare an marar si patrunjel la congelator pentru a avea pe timp de iarna)
Amestecam bine si rezultatul: o "nebunie" de arome.
Incepem sa le "impachetam": luam frunza de varza, punem cu lingura o cantitate potrivita din compozitie, rulam, impachetam,
iar in partea de sus introducem marginile frunzei de varza in interior pentru a inchide sarmaluta (varianta in forma conica, o folosesc aproape de fiecare data)
Cam astea sunt, aproximativ 60 la numar (acuma depinde si de dimensiunile sarmalelor)
Incepem sa le cladim in oala, eu folosesc de regula o oala pentru sarmale din lut. Punem mai intai pe fundul oalei, un strat de varza tocata (mai degraba resturi din varza oparita, gen cotoare, frunze nefolosite si tocate)
apoi punem sarmalele
Adaugam bulion sau suc de rosii in functie de cat de "acre" le dorim
si completam cu apa (incat sa treaca usor peste ultimele sarmale),
deasupra punem cateva frunze (asta in cazul in care ne mai raman), acoperim cu capacul oalei si dam la cuptor pentru cel putin 1 ora - 1 ora si jumatate la foc mediu in prima jumatate de ora, apoi la foc redus pentru restul de timp.
Cam asta este, destul de multa munca dar rezultatul este pe masura (mai ales celor carora ne plac)