Aceasta reteta foarte gustoasa este si sanatoasa si asta datorita continutului de nutrienti.
Ne trebuie:
- cateva ciuperci mari (asta in functie de cate bucati doriti sa faceti)
- cateva felii de mozzarella
- 1/2 ardei verde
- 1/2 ardei rosu gras
- 1 legatura ceapa verde
- sare si piper
- cateva fire de patrunjel verde proaspat
- 1-2 felii de sunca (este optional)
Cum le pregatim: se curata ciupercile, si cu un cutit cu varf rotunjit se curata si acei cili maronii din interior, apoi se spala bine iar coditele nu se arunca pentru ca se vor folosi la umplut. Curatam si legumele (adica: ceapa, ardeii) si le taiem cubulete fine, la fel procedam si cu coditele de la ciuperci, sunca (daca dorim) si patrunjelul. Cand sunt toate taiate le punem la calit in tigaie cu 2 linguri de ulei.
Amestecam si condimentam cu sare si piper.
Cand legumele si-au schimbat culoarea adaugam si patrunjelul tocat.
Luam de pe foc si cu aceasta compozitie umplem ciupercile dupa ce le-am pudrat inainte cu putina sare.
Deasupra fiecarei ciuperci asezam felii subtiri de mozzarella peste care eu am presarat si putin chilli.
Punem ciupercile intr-o tava in care am pus hartie de copt si le dam aprox. 20-30 minute la cuptorul incalzit
in prealabil.
Asa arata proaspat scoase de la cuptor, o sa vedeti ca lasa foarte multa apa.
Si sunt gata. Eu le-am servit si cu cas pane, alaturi de rosii si castraveti proaspeti, o bunatate de mancare,
ce mai. O sa vedeti atunci cand o sa pregatiti si voi.
S-aveti pofta!